Moarte Romei!
Joi, 17 aprilie 2008, ora 18:00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca are loc vernisajul expoziţiei “Moarte Romei!”, a artistului Bogdan Vlăduţă.
Născut la Bucureşti în 1971, Bogdan Vlăduţă este lector universitar la catedra de pictură a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti. În anul 2002 a obţinut bursa “Vasile Pârvan” la Accademia di Romania Roma. A debutat în anul 1994 şi a participat la numeroase expoziţii de grup şi colective în ţară şi în străinătate. A deschis următoarele expoziţii personale: „Vlăduţă” – Galeria Academiei Naţionale de Artă Bucureşti (1994), „Picturi extreme” – Galeria Catacomba – Muzeul Naţional de Artă Bucureşti (1999), „Arte in cantiere” – A.A.M. Architettura Arte Moderna – Roma (2004), „Isola sacra – un ciclu de explorări prin durata romană”/ UNA Galeria (2007). Tot în anul 2007 a fost invitat să deschidă expoziţia „Roma” la Muzeul Naţional Cotroceni, cu ocazia vizitei la Bucureşti a primului ministru italian Romano Prodi. Este autorul volumului „Roma” (2007).
În ansamblu, această prezentare care reuneşte pictură, fotografie, texte şi instalaţii continuă obiectivarea relaţiei emoţionale stabilită între artist şi locul încărcat de istorie, vestigii şi conţinut simbolic pe care Roma îl reprezintă.
Titlul expoziţiei de acum aminteşte revolta futuristă îndreptată împotriva unei arte copleşite de trecutul împovărător, care asemenea unui septic mucegai consumă orice impuls vital. Artistul se relaţionează cu actuala Romă istorică, văzută ca o uriaşă operă de artă decăzută, dominată încă de pulsiunea morţii, căreia prezenta expoziţie, ca şi precedenta din 2007, îi consemnează cu o specială sensibilitate concreta sau insinuata manifestare.
Bogdan Vlăduţă spune: “La Roma, orice privitor este îndemnat să umple golul ruinei cu piatra imaginaţiei. Printr-un efort imaginar de restaurare, fiecare dintre aceştia vede fosta casă ori fostul palat luând locul ruinei. O voinţă nemărturisită acceptă jocul reasamblării în schimbul efectului dezolant al restului. Suma indiciilor vizuale va ajuta mintea să caute, arheologic şi condescendent, trecutul, păstrând distanţa faţă de agresiunea şi decrepitudinea arhitectonicii devenită “rest”. Dacă s-ar putea, Colosseo, al cărui aspect actual încurcă şi dezonorează, ar fi restaurat şi recondiţionat de o mare parte dintre privitori, cât mai curând posibil.
Ruina este acceptată ca o fatalitate, ca un spectacol insolit şi o abatere de la norma vizuală prin care s-a impus corpul arhitectonic de-a lungul timpului.
Ei bine, potrivit aspectelor fundamentale ale naturii ruina trebuie să fie cucerită final de peisaj. Frâna pe care i-o pun arheologii ruinei se opune destinului ei. Eu cred ca ruina trebuie sa dispară, să se topească în peisaj, iar ceea ce face să sporească prestigiul său vizual stă tocmai în contaminarea ei prin natură.
Să moară Roma! am strigat, degrabă cucerit de imaginea unui oraş în agonie.”
