Galeria de Arta

arta pentru tine

  22.10.2009

L’Umana sintesi

Accademia di Romania din Roma inaugurează joi, 22 octombrie 2009, la ora 18:30, expoziţia de fotografii “L’Umana sintesi” a artistei Ileana Florescu, în paralel cu prezentarea volumului de fotografii cu acelaşi titlu, semnat de aceasta.

Ileana Florescu s-a născut la Asmara (Eritrea) din mamă italiană şi tată englez de origine română. În copilărie a călătorit mult împreună cu familia (Maroc, Franţa, Elveţia, Marea Britanie), în adolescenţă se stabileşte în Italia unde studiază la Facultatea de Litere şi Filosofie din Florenţa. Aici studiază commedia dell’arte şi istoria curţilor princiare în Renaştere. În calitate de eseistă publică la edituri prestigioase (Bompiani, Mondadori, Bulzoni). Decisivă în cariera ei artistică a fost întâlnirea cu Diego Mormorio (eseist şi istoric al fotografiei) care a încurajat-o să realizeze prima ei expoziţie personală de fotografie. Din 2001 a expus la Roma, Genova, Florenţa, Perugia, Sankt Petersburg.

Volumul de fotografii “L’Umana sintesi” (Silvana Editoriale, 2009) şi expoziţia de fotografii corelată reprezintă cărţi scufundate în apă. Au fost supuse acestui tratamente texte clasice (Dante, Dostoievski, Shakespeare), dar si cărţi profane (ghiduri de călătorii, de restaurante, etc) în diferite limbi (italiană, engleză, franceză, germană, rusă, chineză, greacă şi latină), cărţi care împreună încearcă să propună o “umana sintesi”, o picătură-sinteză în marea cunoaşterii umane. După ochiul uman şi lentila aparatului de fotografiat, a treia lentilă cu extraordinare valenţe artistice şi simbolice este cea a apei: ea a realizat metamorfozarea obiectului fizic al cărţii, asa cum tot ea iniţiază prin limpezimile ei filtrate în lumină metamorfozarea interioară a celui ce priveste imaginile. Un spaţiu ambivalent (distructiv sau amniotic?), cel al apei, care face trecerea spre anistoric, spre propria interioritate şi invită la interogarea fiinţei ridicând, totodată, problematica cunoaşterii, atât de acut propusă în contemporaneitate.

Acestor fotografii li se adaugă în mod special cinci serii noi de imagini cu titlul “Murmură glasul mării” (“Mormora la voce del mare”), unele dintre ele realizate ca omagiu adus poetului Mihai Eminescu, altele în memoria devastării urbane a Bucureştilor anilor ’80.

În luna mai a acestui an volumul “L’Umana sintesi”, având o excepţională ţinută grafică şi publicat de Silvana Editoriale, a fost anticipat de expoziţia de fotografii cu acelaşi titlu la Galleria Studio d’Arte Contemporanea Pino Casagrande din Roma.

Vor lua cuvântul la inaugurare: Alessandra Mammì (jurnalist şi critic de artă la cotidianul Espresso), Sergio Bertelli (istoric), Graziella Lonardi (colecţionar şi promotor a Incontri Internazionali d’Arte di Roma). Muzicianul şi compozitorul Franco Piersanti va prezenta cu această ocazie un fragment muzical inedit, special conceput pentru această expoziţie. Fragmentul muzical cu titlul “Murmură glasul mării” (Mormora la voce del mare) va fi interpretat de Paolo Zampini (flaut contralto), Lisa Green (vioară) şi Franco Piersanti (pian). Un video realizat de Ottavio Celestino va documenta traseul artistic al Ilenei Florescu de la ideea preliminară a expoziţiei până la realizarea acesteia.

Expoziţia va rămâne deschisă publicului până în 12 noiembrie 2009.

 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Fotografie, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2023 GaleriaDeArta.com