Lansarea în România a albumului Romanian Cultural Resolution
Centrul pentru Cultură Contemporană Club Electro Putere şi Cărtureşti anunţă lansarea albumului de artă “Romanian Cultural Resolution”, luni, 21 noiembrie 2011, de la ora 19.00, la Cărtureşti (Mansarda, Str. Arthur Verona, 13-15, Bucureşti). În cadrul lansării are loc o discuţie liberă pe tema contextului artei contemporane din România, avându-i ca invitaţi pe Adrian Bojenoiu, Alexandra Croitoru, Cristian Nae, Alexandru Niculescu, Mihai Pop, Magda Radu.
“Romanian Cultural Resolution” este o publicaţie ce are la origine un proiect de cercetare care urmăreşte arta românească, atât în tranziţia socială şi politică generată de căderea comunismului, cât şi în unele manifestări culturale izolate şi independente de aceasta. Cartea este structurată în jurul a patru teme curatoriale realizate de Adrian Bojenoiu, Mihnea Mircan, Mihai Pop şi Magda Radu în expoziţia “Romanian Cultural Resolution”, produsă de către Club Electro Putere în parteneriat cu Institutul Cultural Român Berlin, a cărei deschidere a avut loc în Werkschau Spinnerei Leipzig şi Club Electro Putere Craiova.
Apariţia acestei cărţi corespunde unui moment dintr-o serie de evenimente generate de iniţiative ce vin în întâmpinarea interesului din ce în ce mai crescut pentru arta din Estul Europei şi implicit din România. Plecând de la ideea că limbajul cultural al Estului, odată cu căderea Cortinei de Fier, s-a format pe un fond istoric, identitar - marcat uneori de nuanţe naţionale - şi independent pe alocuri de discursul cultural occidental, “Romanian Cultural Resolution” pune accent pe soluţiile şi tendinţele pe care artele vizuale din România le-au dezvoltat în ultimii ani, vorbind atât despre o renaştere şi o reformare a discursului artistic contemporan, cât şi despre un întreg ansamblu de probleme sau situaţii ce ilustrează precaritatea conditiei artistului în contextul lui local şi global. Albumul reuneşte artişti români din generaţii diferite într-o alegere subiectivă, dar fără a fi exhaustiv, cu intenţia de a contura o viziune reprezentativă atât asupra trecutului marcat de perioada comunistă, cât şi a noilor poziţii apărute după anul 2000.
Atât catalogul, cât şi întreg proiectul “Romanian Cultural Resolution” au la bază conceptul de „rezoluţie culturală”. Aceasta este o analiză sau un referat al unei manifestări încheiate, el vorbeşte şi despre o retroactivitate care, chiar în momentul rezoluţiei, este pusă în discuţie. Conceptul „rezoluţie culturală” marchează o stare de fapt şi propune o introspecţie în câmpul artei şi culturii contemporane, o demantelare a acestei utopii a memoriei culturale, o încercare de a contura şi de a înţelege contextul artistic contemporan al istoriei recente din România.
Albumul a fost publicat de prestigioasa editură germană Hatje Cantz şi finanţat prin programul Publishing Romania al Institutului Cultural Român.
Editori sunt: Adrian Bojenoiu, Alexandru Niculescu.
Artiştii incluşi sunt: Ioana Bătrânu, Pavel Brăila, Matei Bejenaru, Corneliu Brudascu, Mircea Cantor, Sorin Campan, Ştefan Constantinescu, Alexandra Croitoru & Ştefan Tiron în colaborare cu Vasile Pop Negresteanu, Constantin Flondor, Adrian Ghenie, Ion Grigorescu, Gheorghe Ilea, Daniel Knorr, Victor Man, Julian Mereuţă, Aurelia Mihai, Gili Mocanu, Anca Munteanu Rimnic, Ciprian Mureşan, Ioana Nemes, Alexandru Niculescu, Miklos Onucsan, Dan Perjovschi, Cristian Rusu, Şerban Savu, Serge Spitzer.
Autorii textelor sunt: Marius Babias, Adrian Bojenoiu, Sebastian Cichocki, Magda Cârneci, Livius Ciocârlie, Apsara DiQuinzio, Bogdan Ghiu, Anca Mihuleţ, Mihnea Mircan, Vlad Morariu, Cristian Nae, Amelia Pavel, Mihai Pop, Matt Price, Magda Radu, Alexandru Vlad, Raluca Voinea, Maxa Zoller.