Incontro Dorato - Intâlnire de Aur
Accademia di Romania din Roma prezintă expoziţia cu titlul “Incontro Dorato – Intâlnire de Aur” drept mărturie a prieteniei ce durează de mai mult de douăzeci şi cinci de ani între doi artişti importanţi: românul Horea Cucerzan şi italianul Placido Scandurra. Trecând peste frontiere lingvistice şi istorice, aceştia au contribuit la unirea unor sensibilităţi artistice în limbajul universal al artei.
Inaugurarea are loc joi, 21 octombrie 2010, ora 18:00, la Sala de Expoziţii şi Sala de Concerte a Accademia di Romania. Cu acest prilej, invitaţii se vor bucura de un concert excepţional susţinut de soprana Adina Romana cu acompaniamentul lui Roberto Pivotto la pian şi de o lectură de poezii din literatura română şi italiană. Expoziţia e deschisă publicului până în data de
12 noiembrie 2010. Evenimentul este desfăşurat sub patronajul Assessorato alle Politiche Culturali al Primăriei Romei.
Cu ocazia expoziţiei, au fost invitaţi o serie de artişti care au participat la expoziţii comune de-a lungul ultimilor ani. Cu toţii, fiecare cu codul său expresiv, formează un grup creativ puternic şi profesional.
Horea Cucerzan, pictor şi poet, propune cu liniile sale de pensulă nete şi decise arhitecturi-catedrale ocupate de prezenţa umană în contact cu tăcerea divină sau corpuri feminine furate de zarva cotidiană a vieţii sociale în aşteptarea reîntoarcerii la mama-natură.
Placido Scandurra, pictor şi gravor, lucrează cu formele magmatice ale arhetipurilor magice şi indică existenţa unui subconştient care încearcă mereu să ducă înapoi cunoaşterea antică în folosul unei realităţi ce nu mai ştie iubi umanitatea.
Aurel Dumitru se exprimă în forme legate de arte povera, întrebuinţând bucăţi de lemn substrase distrugerii pentru a crea icoane care sublimează aşteptarea umană, trasând linii de o curăţenie monahală, bogate în meditaţii şi esenţe.
Venera Finocchiaro, sculptor atent la transformarea fiinţei umane pe care o confruntă adeseori cu simbolul primatelor, trasează linii de confruntare între “autenticitatea” animală şi complexa condiţie umană, adeseori contaminată de necesităţi sociale perverse.
Giorgio Fiume, pictor şi poet, atent la problematici sociale abordate fie în cheie onirică, fie pragmatică sau ironică, se insinuează în conştiinţe pentru a trezi atenţia asupra umanului care nu mai este uman, metaforă a unei societăţi care nu îi mai recunoaşte pe cei care îi dau formă.
Nicolae Pelmuş, pictor, recuperează din trecut simbologii şi decoraţii care au aparţinut primelor vile imperiale romane şi mai apoi artei ornamentale renascentiste. Apoi le transportă prin cromatisme acrobatice până în modernitatea unei picturi fine, atente, dând viaţă nouă minunilor pierdute în hăul devastant al contemporaneităţii.
Massimo Pompeo, pictor şi gravor, cu abilitatea lui Ulisse, redesenează hărţi de navigaţie prin traversarea mărilor de amintiri; povesteşte adevăruri ascunse despre călătorii şi reprezintă imaginea homerică a omului care se agită pe marea vieţii între răsuflarea zeilor şi nelinişti existenţiale.
Eugenia Serafini, pictor şi poet, după o perioadă artistică dedicată fluturilor - “mariposa”, se dedică acum prezenţei feminine cu trăsături ce îi evocă silueta, lasă corpul în transparenţele suprafeţelor în dorinţa de a exprima esenţialitatea rolului feminin în societate.
