Galeria de Arta

arta pentru tine

  23.09.2010

Finding Without Searching

Vineri, 24 septembrie 2010, de la ora 19:00, librăria Cărtureşti din Iulius Mall, Cluj, organizează vernisajul expoziţiei “Finding Without Searching”, semnată Maria Brudaşcă. Vernisajul va avea parte de concursul sonor al colegilor de atelier ai Mariei, Bogdan Rakolcza, Adi Cimpoeşu şi Daniel Aga. Expoziţia poate fi văzută până pe 4 noiembrie 2010.

Finding Without Searching

Maria Brudaşcă declară: “Finding Without Searching este o serie de ilustraţii pornite tocmai de la ideea lipsei scopului – lucrări care nu sunt făcute pentru ceva anume, nu au o destinaţie clară, sunt doar o mostră de ceea ce se poate face într-o stare de relaxare totală, lipsită de aşteptarea presantă de a scoate ceva “cu miez”. Ceea ce vreau să transmit e că prin joacă şi curiozitate se anulează previzibilitatea, monotonia şi imaginea servită “de-a gata”, în care privitorul nu mai poate interpreta, pentru că toată informaţia este deja prezentă, uneori într-un mod prea evident. O ilustraţie este ceva ce fiecare privitor corelează cu altceva, pornit din el – trebuie să fie o imagine pe care să o poată explora şi care să fie generoasă în posibilităţi.”

Maria Brudaşcă este o artistă clujeană care lucrează mai ales în domeniul imaginii bidimensionale – ilustraţie, grafică, desen, pictură, fotografie. Este studentă în anul trei la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca. Din 2009 este membră a Federaţiei Fabrica de Pensule, mezina atelierului ABCD Maria.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com