Dialog cu Himera
Vineri, 21 martie 2008, de la ora 13:00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti) va avea loc vernisajul expoziţiei omagiale Vasile Kazar, intitulate “Dialog cu Himera”. Expoziţia este deschisă până în 21 aprilie 2008.
Criticul de artă Gheorghe Vida sune despre expoziţie: “Sub acest generic, care reia titlul unuia dintre cele mai cunoscute cicluri ale maestrului Vasile Kazar (1913-1998), expoziţia omagială pe care o propune Institutul Cultural Român, readuce în atenţia publicului opera unui mare desenator, şef de şcoală al noilor generaţii de graficieni al căror profesor a fost timp de decenii (1950-1976), influenţa sa benefică resimţindu-se până astăzi. Vasile Kazar este autorul unei opere de o suverană coerenţă, unde cartografiază un teritoriu imaginar, ce-i aparţine în exclusivitate. Această lume se recompune din frânturi ale unei memorii figurative fabuloase, în care se amalgamează amintiri din Maramureşul natal, restituit într-o cheie proprie, precum şi secvenţe vizionare, din istoria tragică a secolului XX.
Supravieţuitor al Holocaustului, Vasile Kazar aduce în opera sa una din mărturiile cele mai autentice despre un destin dramatic asumat cu luciditate. Desenul său traversează mai multe etape, de la asimilarea linearităţii decorative a stampelor japoneze şi humorul breughelian, în evocarea personajelor, trăsături caracteristice începuturilor sale, până la autonomizarea desenului ca limbaj atotcuprinzător, din ultimii ani de creaţie, ani pe care actuala selecţie îi prezintă cu precădere. Este o încercare de restituire, chiar dacă fragmentară, a creaţiei unui artist carismatic, una din marile conşiinţe artistice ale secolului trecut.”
Pavel Şuşară scria în articolul “Portretul unui alexandrin: Vasile Kazar”, apărut în septembrie 2006 în România literară: “Spirit răzvrătit, copil legitim al unei istorii răzvrătite, însetat de experienţe culturale dar şi victima a unui timp generator el însuşi de experienţe-limită, Vasile Kazar a cunoscut în aceasta viaţa cam tot ceea ce omeneşte se poate imagina (…). Între timp a făcut şcoală, a desăvârşit demnitatea graficii româneşti ca artă autonoma şi ca limbaj de sine stătător şi a lăsat în urmă multe generaţii de graficieni. Şi aproape că nu este un nume important din grafica noastra de astăzi care să nu se revendice, într-un fel sau altul, de la şcoala lui Vasile Kazar, de la gândirea lui plastică ori de la universul sau artistic în care forţa, rafinamentul şi un umanism profund, oricât ar părea de prafuită această sintagmă, fuzioneaza inconfundabil.”
Vasile Kazar s-a născut în 1913 la Sighetul-Marmaţiei. După colaborări cu ilustraţii la reviste ale perioadei şi expoziţii la Cluj, publică, în 1936, “Pita de mălai”. Cele 12 desene din album, reprezentând scene din viaţa ţăranilor din Maramureş, sunt expuse, în 1936, la Galeria Contemporaines din Paris, unde artistul frecventează atelierele de la “Grande Chaumière”. În 1944-45 este deportat de autorităţile horthyste în lagăre de concentrare naziste. Părinţii săi pier în Shoah. Din 1950 până în 1976 este lector şi apoi conferenţiar la catedra de grafică a Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. În 1985 i se decernează Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru întreaga activitate. Opera sa include valoroase cicluri de ilustraţii, precum cele pentru “Elegiile duineze. Sonetele către Orfeu” de Reiner Maria Rilke, “Craii de Curtea Veche” de Mateiu Caragiale, “Atelierele/Les Ateliers” de Mariana Marin.
