Galeria de Arta

arta pentru tine

  7.04.2014

Constantin Pacea – o retrospectivă

Muzeul Național al Țăranului Român organizează miercuri, 9 aprilie 2014, de la ora 18:00, vernisajul expoziției “Constantin Pacea – o retrospectivă”, care are loc la Sala Tancred Bănățeanu. Expoziția poate fi vizitată până pe 11 mai 2014, de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00.

Afiş

Născut în 1957 la București, se inițiază în pictură în atelierul tatălui său, pictorul Ion Pacea. Urmează cursurile Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. În 1981, organizează la București o amplă expoziție personală. În 1983, pleacă în Germania, invitat de Galeria Raphael din Frankfurt și locuiește la Düsseldorf, Köln și Aachen, unde face o serie de expoziții.

În aceasta perioadă, obține o bursă de studii în Suedia. În 1985, se instalează la Paris. În 1986, Galeria 44 din Kaarts-Düsseldorf îi organizează o importantă expoziție personală și, în anul următor, îl prezintă la International Art Fair din Chicago.

În 1987, organizează la Galeria Jeannine Lorcet din Paris, expoziția “Energie Contemplativă”. În 1992, descoperă Altea, un vechi sat de pescari pe coasta Mediteranei spaniole, unde se retrage să lucreze în fiecare an. Printre altele, Fundația E. Schottler din Altea îi organizează, în 1998 și 2006, două expoziții personale, iar în 2008, Galeria Nordenhake din Stockholm îl prezintă în expoziția de grup “Agents”, cu lucrarea “Diptich Yellow Brown Ocre”. Împreună cu alți doi artiști, în 2012, organizează expoziția “Jardins Intérieurs” la Galeria Maket din Paris.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2017 GaleriaDeArta.com