Galeria de Arta

arta pentru tine

  29.03.2012

Confronti senza frontiere

Vineri, 30 martie 2012, începând cu ora 18:00, este inaugurată la Accademia di Romania expoziţia colectivă “Confronti senza frontiere”. Evenimentul, organizat de Accademia di Romania şi curatoriat de criticul de artă Giorgio Palumbi, găzduieşte artişti italieni şi români care au, astfel, ocazia de a-şi confrunta propriile experienţe artistice într-un context de înaltă ţinută. Expoziţia rămâne deschisă pentru public până la 25 aprilie 2012. Este disponibil în limba italiană catalogul expoziţiei.

Confronti senza frontiere

Participă artişti români cunoscuţi şi recunoscuţi de publicul italian – precum Doina Botez (pictură), Maria Galie (pictură de icoane), Camelia Mirescu (pictură), Magda Nica (sculptură în sticlă), Raluca Mişca (pictură), artişti experimentali precum Sanda Aurora Voicu (pictură), alături de tinerii artişti bursieri “V. Pârvan” rezidenţi la Accademia di Romania - Robert Fekete (pictură), Sorin Scurtulescu (pictură), Sergiu Toma (pictură), Claudia Zloteanu (sculptură).
Alături de aceştia expun artiştii italieni - Giusy Bizzotto (pictură), Eleda Calandriello (sculptură în sticlă), Stefano Curzi (pictură), Alessandro Di Cola (pictură), Maria Luisa D’Eboli (pictură), Giusy Lauriola (pictură), Rossana Moretti (pictură de icoane), Marco Pietrosanti (sculptură), Paolo Sefanelli (pictură), Anna Sticco (pictură).

Expoziţia va fi împletită cu trei evenimente muzicale:
- 30 martie, ora 18:00 – inaugurare expoziţie - recital de pian: Emanuela Carnevale - muzici de Bach, Busoni, Schumann, Liszt
- 22 aprilie, ora 18:00 - recital de pian: Alexandra Şolea - muzici de Brahms, Rachmaninov, Bartók, Enescu
- 25 aprilie, ora 18:00 – finissage expoziţie – concert duo Ada Bracchi (pian) şi Giuseppe Magliocca (clarinet) - muzici de G. Rossini, G. Enescu, Ş. Niculescu, M. Negrea

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com