Comrades of Time
Pavilion Unicredit organizează în perioada 18 februarie - 28 aprilie 2010 expoziţia “Comrades of Time”. Deschiderea oficială este în data de 18 februarie, ora 19:00. Participanţii sunt Zbynek Baladran (CZ), Grigor Khachatryan (AM), Anna Molska (PL), Ioana Nemeş (RO), Skart (SRB), Clemens von Wedemeyer (DE). Curator este Joanna Sokołowska.
Boris Groysspune: “A fi contemporan nu înseamnă neapărat a fi prezent, a te afla aici şi acum; înseamnă să fii mai degrabă “alături de timp” decât “în timp”. În germană “con-temporan” se spune “zeitgenössisch”. Cum Genosse înseamnă “tovarăş“, con-temporan – zeitgenössisch – poate fi tradus prin “tovarăş al timpului”, cel care colaborează cu timpul şi îl ajută atunci când are probleme, când întâmpină greutăţi.”
De ce devin artiştii contemporani nişte „tovarăşi ai timpului” atât de activi şi intervin asupra lui în asemenea moduri, încât îl încadrează în metanaratiunile istorice implicite în spaţiile sociale contemporane? Expoziţia asociază întrebarea de mai sus cu practicile artistice care implică dileme puse de reprezentarea, rememorarea şi actualizarea trecutului din perspectiva proiectelor modernităţii socialiste şi comuniste. În lucrările artiştilor pot fi detectate două moduri de gândire principale şi interconectate. Pe de o parte avem o reflecţie asupra posibilelor sensuri ale straturilor istorice prezente în arhitectură şi în alte forme de organizare a vieţii, ce investighează în particular modul în care istoria este transmisă şi mediatizată. Astfel, aici centrul de interes îl reprezintă condiţiile contemporane de producere a experienţei trecutului. Pe de altă parte se pune un accent puternic pe meditaţia asupra aspectului emancipator al modernităţii ca proiect neterminat. Din această perspectivă există o nevoie urgentă de evaluare a potenţialului actual al modernităţii şi, concomitent, de analiză critică a erorilor sale.
Proiectele ideologice moderniste pot fi observate cu o intensitate specială în procesul de construcţie şi în acţiunile de distrugere şi reconstrucţie legate inexorabil de scrierea istoriei şi de un control asupra memoriei. „Naraţiunea şi construcţia”, notează Ricoeur „creează un gen similar de imprimare: una în longevitatea timpului, cealaltă în trăinicia materialelor. Fiecare nouă clădire se înscrie în spaţiul urban ca o naraţiune într-un cadru intertextual”. Distrugerea poate şterge sau suspenda în timp istorii vechi, anunţând astfel declanşarea unor noi naraţiuni. Procesul de producere şi reproducere a spaţiului social în care funcţionează structură, arhitectură şi formă urbană în evoluţie constituie o provocare interesantă pentru artişti, în măsura în care aceştia îl interpretează ca pe un palimpsest compus nu doar din straturi spectaculare, vizibile şi materiale, spaţio-temporale, ci şi dintr-o multitudine de straturi invizibile şi imateriale aşezate unul peste celălalt. Artiştii nu sunt interesaţi atât de dezvăluirea şi prezentarea unui text care s-ar putea să fi existat odată, ci de codarea sau reactivarea lui, expunându-l contextului actual în care el ar putea reapărea. Aceasta e situaţia în care artiştii devin tovarăşi activi ai timpului, căci combină fără restricţii cadre recunoscute din descrierile istorice şi inventează noi traiectorii pentru evenimentele trecutului. Fiind interesaţi de caracterul complex al dorinţei de a captura trecutul, realizează transformări în sensurile alocate acestuia, utilizând, de exemplu, metoda repetiţiei sau a remake-urilor. De fapt, repetiţia este de fiecare dată o actualizare recentă a condiţiilor de producţie ce apar la o nouă prelucrare a trecutului.
Explorarea în spaţiul social contemporan a rămăşiţelor unei utopii pierdute, demers prezent în lucrările lui Clemens von Wedemeyer (“Silberhöhe”, “Die Siedlung”), Zbyněk Baladrán (“Glossary”, “Socio-fiction II”) şi Grigor Khachatryan (“Churches”), este legată de problema transmiterii actului de imaginare şi reamintire a lor cu ajutorul diverselor imagini şi a feluritelor tehnologii utilizabile în domeniul culturii vizuale: filmele de ficţiune, cele documentare şi de televiziune. Analizând imaginile prin diverse moduri ale “reproductibiitatii lor tehnice” ei ajung la esenţa imaterialului contemporan şi aspectul afectiv al economiei ce generează în primul rând imagini şi dorinţe mediate.
Problema potenţialului contemporan de emancipare a ideilor revoluţionare, a socialismului şi comunismului, precum şi rolul artei în transformarea societăţii, sunt abordate şi în lucrările lui Škart (“Our Miracle”) şi Anna Molska (“W=F*S (Work)”, “P=W:t (Power)”) şi Zbyněk Baladrán. Ce condiţii declanşează astăzi însăşi necesitatea de a pune astfel de întrebări? Sugestia artiştilor ajunge chiar la esenţa polemicii despre problema comunismului în istoria societăţilor care l-au trăit: să fie eliminat complet sau să fie tratat pur şi simplu ca o eroare, o falie temporară în năzuinţa universală spre capitalism? Această amnezie, laolaltă cu absenţa unor noi orizonturi politice, a constituit unul dintre prezumtivii factori ce au facilitat dominaţia paradigmei actuale, în care antagonismele sunt atenuate.
Forţa sentimentelor negate poate conduce la fantezia reconstruirii tradiţiilor pierdute, anistorice, stabile şi “autentice”, în sensul descris de Svetlana Boym prin sintagma “nostalgie restauratoare”, şi la “întoarcerea reprimatului”. Škart şi Anna Molska ne propun să ne încheiem conturile cu trecutul întorcându-ne la el şi verificându-i elementele în momentul actual.
Investigarea de către artişti a modurilor de reamintire, uitare sau reactivare a ideilor revolute ale modernităţii socialiste, ale căror elemente încă mai contribuie la edificarea spaţiilor în care trăim, permite o reevaluare a potenţialului contemporan al artei în raport cu noua economie existentă, cu formele de organizare a vieţii şi cu iniţierea unor experienţe colective.
Expoziţia este însoţită de publicaţia “Tovarăşi ai timpului”, cu texte de Joanna Sokolowska, Boris Groys, Juli Carson. Publicaţia este editată de PAVILION - journal of politics and culture, engleză/română, 80 pagini, alb/negru.
