Galeria de Arta

arta pentru tine

  18.02.2011

Introducere în arta animaţiei

Fundaţia Calea Victoriei organizează din 24 februarie 2011 un atelier de introducere în istoria, stilurile, tehnicile, mijloacele creative şi teoria animaţiei ca formă de artă. Lector este Anca-Yvette Grădinariu.

Animaţia are capacitatea de a ne face să plângem şi să râdem, creează lumi dincolo de închipuirea noastră, sfidează legile fizicii şi, în unele cazuri, ajută la vinderea spanacului. În afară de progresele animaţiei, de autorii fundamentali şi de cele mai importante opere ale genului, acest curs explorează ceea ce se întâmplă atunci când istoria este supusă procesului de animaţie şi felul în care animaţia a fost folosită în secolul XX ca să intepreteze trecutul. “Cei trei purceluşi”, unul dintre primele filme animante în care personajele aveau fiecare o personalitate distinctă, era de fapt o fabulă despre criza economică a anilor ‘30 din America.

Cei care astăzi sunt revoltaţi de violenţa scenelor şi limbajului în filmele de animaţie moderne vor fi încântaţi să descopere că în anii ‘30 funcţiona foarte eficient un cod de cenzura morală. Codul Hays interzicea pe acea vreme personajelor de desen animat să-şi manifeste afecţiunea reciprocă prin mai mult decât o strângere de mână. Nici vorbă, deci, ca Porky Pig să-şi sărute prietena în faţa copiilor prezenţi în cinematograf. Iar Betty Boo a fost chiar acuzată de cenzura vremii că ar fi prea sexualizată pentru un personaj animat.

Cursul va acorda atenţie atât esteticii imaginii animate, cât şi abilităţii sale unice de a comunica emoţie şi idei. Finalmente, cele 5 şedinţe vor explora instrumentele, tehnologia şi tehnicile întrebuinţate, de la plastilină la pixilaţie, de la morfism la 3D. Vor debuta cu preistoria animaţiei cu jucăriile optice şi proiecţiile de tipul lanternă magică şi vor continua, de-a lungul unui secol extrem de animat, până în perioada contemporană.

Participantii vor avea ocazia să vadă fragmente de animaţie populare, revoluţionare şi experimentale aparţinând unor epoci, ţări şi studiouri de film diferite.

Cursurile au loc săptãmânal, de la ora 19:00, timp de 5 săptãmâni. Costul este 150 lei (120 lei pentru studenţi). Locul desfăşurării este Fundaţia Calea Victoriei, str. Caimatei 20, et. 3. Pentru mai multe informaţii puteţi scrie la contact@victoriei.ro

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Lectii, Stiri
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com