Galeria de Arta

De ce ne privesc icoanele?

Din 19 ianuarie 2009, la Fundaţia Calea Victoriei se desfăşoară atelierul “De ce ne privesc icoanele?”, timp de 9 săptămâni, în fiecare luni, de la 18:30.

Ce vedem atunci când privim o icoană? Care este relaţia pe care icoana o instituie cu cel care o priveşte? Sunt icoanele făcute pentru a fi privite sau pentru a întoarce privirea celui care le are în vedere?

Începând cu primele secole ale creştinismului, icoana a primit statutul de suport care, alături de lectura Bibliei şi a Noului Testament, prilejuia dialogul cu invizibilul. Pentru a face posibilă această întâlnire, icoana cere o maximă tansparenţă semantică, astfel încât întâlnirea dintre om şi Dumnezeu să nu fie îngreunată de conotaţii simbolice auxiliare sau de tehnicile picturale ale păcălirii ochiului.

Însă, în pofida austerităţii simbolice şi tehnice, deşi icoana trimite către un fapt istoric sau biblic precis, sensul pe care ea îl actualizează este delimitat fără a fi vreodată complet descoperit. Ca atare, reprezentarea iconografică oferă invitaţia de a parcurge un perpetuu drum interogativ şi un neîncetat itinerariu al privirii.

Iată temele celor 9 întâlniri:

1. Cum s-a născut icoana? Ce a făcut posibilă apariţia icoanei într-un spaţiu cultural şi spiritual dominat de curente profund divergente: pe de o parte, interdicţia iudaică a reprezentării divinităţii, pe de altă parte, expansiva portretristică romană şi obiceiul grecesc al închinării la idoli? Ce reprezintă icoana? Disputa dintre iconoclaşti şi iconoduli. Argumentul câştigător: fundamentul hristologic al icoanei.
2. Tipurile interpretării în teologia patristică: interpretarea literală, interpretarea morală şi interpretarea spirituală, alegorică. Cele trei tipuri de interpretare aplicate lecturii icoanei. Statutul alegoriei şi a simbolului în iconografie. Cum reprezintă icoana? Simbolul ca modalitate de realizare a picturii: pierderea perspectivei, simplificarea trăsăturilor. “Excepţia” redării prin simbol a imaginarului îndumnezeirii – aurele, mandorla şi octogonul. Lectura spirituală ca perpetuă adâncire în taina dumnezeirii. Icoana instituită ca intermediar, ca mediu. Cele două priviri care se întâlnesc pe suprafaţa icoanei. de o parte şi de alta a acesteia.
3. Icoana “Rugului Aprins (Născătoarea de Dumnezeu)”: reprezentare emblematică pentru înţelegerea statutului icoanei din perspectiva medierii între om şi Dumnezeu. Icoană şi rugăciune.
4. Icoana “Schimbării la Faţă” – argumentul iconografic al privirii din spatele icoanei.
5. Icoană şi itineranţa spirituală: Icoana “Fiul rătăcitor”; Episodul drumului către Emaus.
6. Antinomiile expresiei teologice: oximoronul. Paradoxul în iconografie. Icoana “Pogorârii la iad”. Icoana “Sfintelor Mironosiţelor la Mormânt”.
7. Erorile iconografice. De la icoana tricefală a Sfintei Treimi (reprezentativă pentru erezia sabelianismului din secolul II), la icoana cu ceas şi beculeţe (secolul XXI).
8. Iconografia spaţiului liturgic. Iconostasul şi pictura murală din pronaos, naos şi altar.
9. Cum distingem între icoană şi pictură? Icoana ca operă deschisă.

Participanţii trebuie să fie în vârstă de cel puţin 16 ani şi să achite taxa de 270 lei.

Andrei Gaitanaru este absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti, cu o lucrare de diplomă intitulată “Dublul discurs apofatic”. A absolvit programul de masterat al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti, cu o dizertaţie intitulată “Denumirea numelor divine. Statutul numelor divine în cadrul Corpusului Areopagitic”. Este doctorand al programului de studii doctorale al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti, înscris cu o teză intitulată “Problema relaţiei dintre rostire alegorică şi discurs filosofic în teologia bizantină”.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Lectii, Stiri
1 comentariu