Galeria de Arta

arta pentru tine

  12.09.2007

Destinul Vasului Portland

Cu puţin timp înainte de ora închiderii, pe 7 februarie 1845, la British Museum din Londra, un tânăr voinic a sfărâmat în aproape 200 de bucăţi una dintre cele mai faimoase artefacte din lumea antică. Era vorba despre Vasul Barberini, o urnă funerară romană, din ceramică neagră nesmălţuită, considerată una dintre cele mai desăvârşite vase cu ornamente de sticlă în relief, în stilul cameei. Din fericire, o copie făcută acestui vas de către un ceramist britanic, pe nume Josiah Wedgwood, care preţuia mai mult acurateţea imitării operelor de artă clasice decât originalitatea artistică, a slujit la reconstituirea sa în cea mai bună formă. Însă povestea reconstituirii acestui vas, aşa cum se află el acum la British Museum din Londra, este mult mai lungă şi se desfăşoară pe parcursul a mai bine de o sută de ani.

Vasul Portland, scena 1

Vasul Portland, urnă funerară din sticlă, cca. 30-20 î.Hr, aflat la British Museum din Londra (scena 1)


Vasul Portland, scena 2

Vasul Portland, urnă funerară din sticlă, cca. 30-20 î.Hr, aflat la British Museum din Londra (scena 2)

Se presupune că faimosul Vas Barberini sau Portland (după numele a doi dintre proprietarii săi) a fost făurit între anii 30-20 î.Hr., în Roma, însă el reprezintă probabil cel mai cunoscut exemplu al priceperii meştesugarilor sticlari din Alexandria, acolo unde această tehnică a fost mai întâi practicată. Basorelieful care înconjoară vasul pe toată circumferinţa sa i-a intrigat pe istorici. Teoria preferată este aceea că scena reprezintă Nunta lui Peleus cu Thetis (mama lui Achille) – un subiect potrivit, fiindcă se crede, de asemenea, că vasul ar fi putut foarte bine să fie făcut pentru a celebra o nuntă.

Prima menţiune despre Vasul Barberini este facută în sec XVI, ca fiind în posesia Cardinalului del Monte, care l-a obţinut în jur de 1582. Când cardinalul a murit, în 1627, vasul a fost achiziţionat de Cardinalul Francesco Barberini, de unde şi numele.
A rămas în palatul familiei Barberini din 1627 şi până în 1780, şi a fost descris în 1642 de Girolamo Tetzi, în “Aedes Barberinae” , ca fiind (referindu-se în special la relieful vitrificat de pe suprafaţa lui, de culoare violet) cea mai frumos executată lucrare care a ieşit vreodată din mâinile unui artist, de parcă ar fi fost făurită de înseşi mâinile lui Phidias, şi “atât de transparentă, încât ai putea să gândeşti că e din ametist adevărat”.

În următorii patru ani de după 1780, vasul şi-a schimbat proprietarul, locul şi destinaţia cu repeziciune. Prima vânzare a fost cauzată de datoriile mari la jocurile de noroc ale prinţesei Cornelia Barberini-Colonna. Un scoţian, pe nume James Byres, arhitect şi anticar priceput, care locuia în Roma, a cumpărat vasul de la ea, fără intenţia de a-l păstra. Totuşi, el a făcut un mulaj după acesta şi i l-a dat unui compatriot al său, fabricant de podoabe din sticlă, pentru a face 60 de copii din gips, pentru “posteritate”. Una dintre aceste reproduceri se află acum într-o colecţie la British Museum din Londra.

Odată terminat acest proiect, în 1783, Byres îi vinde vasul lui Sir William Hamilton, diplomat britanic la Napoli şi pasionat de arta lumii antice, care îl aduce în ţară. Însă, din cauza situaţiei financiare delicate (mai ales că s-a împrumutat de bani pentru a-l achiziţiona), este nevoit să se despartă de el. Înainte de a-l vinde, Hamilton îl expune notabilităţilor şi cunoscătorilor timpului său, prilej cu care John Flaxman, artist şi sculptor, îl vede şi-i scrie lui Josiah Wedgwood despre el.

În cele din urmă, piesa ajunge în posesia unei văduve moştenitoare bogate, Ducesa de Portland, o mare colecţionară de artă, pentru care achiziţia vasului Barberini, în 1784, a încununat pasiunea ei de aproape o jumătate de secol pentru colecţionat. Ea a ascuns relicva în muzeul său personal de la Portland, însă a apucat să se bucure mai puţin de un an de minunata ei achiziţie, înainte să moară.

În urma licitaţiei, vasul a fost cumpărat de unul dintre copiii ducesei, rămânând în familie. Noul proprietar, al treilea duce de Portland, i-l va împrumuta lui Josiah Wedgwood, cu scopul de a fi reprodus în ceramică de jasp, pe care Wedgwood a introdus-o; o ceramică mată, colorată - mai ales în “albastru Wedgwood” - cu ornamentaţii contrastante alb.

Timp de aproape patru ani, Wedgwood, fiul său şi câţiva dintre cei mai faimoşi artişti şi designeri ai timpului său, printre care Henry Webber şi William Hackwood, au făcut experienţe. Dar replicarea în ceramică de jasp a acelui desăvârşit basorelief din sticlă de pe vasul original s-a dovedit o provocare uriaşă. O provocare pe care Josiah Wedgwood a acceptat-o.

Vasul Portland, ceramică de jasp, Josiah Wedgwood

Vasul Portland, ceramică de jasp, Josiah Wedgwood, sec. XIX timpuriu, aflat la Metropolitan Museum

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Articole, Arte minore
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2018 GaleriaDeArta.com