Galeria de Arta

arta pentru tine

  3.12.2007

Lal Mandir

Sri Digambar Jain Lal Mandir, cunoscut mai pe scurt ca Lal Mandir sau Jain Mandir, este un templu jainist, cel mai vechi din Delhi, India.

Lal Mandir

Jainismul este una din cele mai vechi religii şi filozofii ale lumii, ce se înscrie în grupul de credinţe dharmice şi nu este o ramură vedică a spiritualităţii indiene (aşa cum sunt şcolile din cadrul hinduismului), ci împreună cu budismul formează un curent religios eterodox. Are la bază principiul reîncarnării şi propovăduieşte autoperfecţiunea morală şi ascetismul ca mijloace principale ale mântuirii.

Lal Mandir

Lal Mandir datează din 1526. A fost dezvoltat în mai multe rânduri, în special în secolul XIX, în prezent fiind o impresionantă construcţie din gresie roşie. Include mai multe altare în memoria marilor reprezentanţi din istoria jainismului. Într-o aripă, se găseşte un cunoscut spital veterinar, care se ocupă de tratarea păsărilor.

Lal Mandir

Vizitatorii trebuie să se descalţe şi să lase la intrare orice produs de origine animală. Credincioşii aduc ofrande în fructe şi grâne, uneori aprind lumânări. Locul este foarte liniştitor, iar ambienţa plăcută, în parte şi datorită lucrărilor decorative aurite, care reflectă lumina provenită de la candele şi lumânări.

Lal Mandir

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Arhitectura
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com