Galeria de Arta

arta pentru tine

  6.05.2014

Edward Hopper

Edward Hopper (22 iulie 1882 - 15 mai 1967) a fost un proeminent pictor şi gravor american, fiind foarte popular pentru picturile sale în ulei, dar la fel de prolific şi în ceea ce priveşte acuarelele şi gravurile. În scenele sale urbane şi rurale, stilul său reflectă viziunea sa personală despre stilul de viaţă american.

În picturile sale, Edward Hopper a acordat o atenţie specială designului geometric şi plasării cu grijă a figurilor umane în echilibru potrivit cu mediul lor înconjurător. A fost un artist metodic care picta încet şi aşa cum singur a scris: “E nevoie de timp îndelungat pentru a-mi veni o idee. Apoi trebuie să mă gândesc mult la ea. Nu mă apuc să pictez până nu am prefigurat-o în mintea mea. Mă simt bine când ajung la şevalet.”

Continuare…

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Video, Pictura, Artisti
Comenteaza!

  2.05.2014

Neue Sachlichkeit

Neue Sachlichkeit (Noua obiectivitate) este denumirea unui fenomen de reacţie a picturii germane şi europene faţă de expresionismul antinaturalist. Începând de prin 1920 devine o orientare artistică, reprezentată de pictorii H. Davringhausen (1899 - 1970), A. Kanoldt (1881 - 1939) ş.a., ce îşi fixează drept ţel înfăţişarea obiectivă a aparenţei lucrurilor. O componentă social-critică (numită şi “verism”) a acestui stil neorealist este marcată de G. Grosz, O. Dix, parţial şi de M. Beckmann, care, în imaginile lor violent satirice, acuzatoare, ţintuiesc războiul şi inechităţile umane la stâlpul infamiei. Termenul fusese formulat în 1923 de către G.F. Hartlaub, director al muzeului (”Kunsthalle”) din Mannheim, ca slogan programatic al expoziţiei grupării de mai sus. Ca stil, este un fel de realism de o factură aparte: toate figurile şi formele sunt observate cu acuitate, apoi desenate şi modelate cu potenţarea semnificaţiei lor şi încorporate temeinic într-o structură imagistică clară, uneori atât atât de ferm, încât demersul produce imobilism, ba chiar rigiditate. Astfel, fenomenul “noii obiectivităţi” poate fi interpretat şi ca o reacţie împotriva impresionismului. Termenul se mai aplică unei orientări în arhitectura, decoraţia interioară şi artele aplicate din anii ‘20. În Italia aceleiaşi perioade, noul stil arhitectonic - axat pe claritate, funcţionalitate, ca şi pe posibilitatea de a cuprinde lucrarea finită dintr-o privire (calităţi care în ţările germanice sunt atribuite, de regulă, stilului Neue Sachlichkeit) - este numit “Stile Novecento”. Independenţa acestei mişcări nu va dura însă mult, ea fiind confiscată de linia conservatoare, naţionalistă şi propagandistică a tânărului stat fascist.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!

  5.03.2014

Otto Dix - O lume în ruine

Muzeul Naţional de Artă al României şi Goethe-Institut Bucureşti organizează joi, 6 martie 2014, de la ora 18:00, vernisajul expoziţiei “Otto Dix – O lume în ruine”, care are loc în sălile Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă al României. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 7 martie – 25 mai 2014.


Continuare…

 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  7.10.2013

Teoria cercului

Galeria AnnArt organizează expoziția personală a lui Francisc Chiuariu, “Teoria cercului”, al cărei vernisaj are loc marți, 8 octombrie 2013, începând cu ora 19:00. La vernisaj se lansează și catalogul expoziției, publicat de AnnArt în ediție bilingvă, într-un tiraj de 400 de exemplare, cu o serie scurtă de 12 exemplare unicat, însoțite de câte un desen original al artistului. Expoziția este deschisă pentru public în perioada 8 octombrie – 30 noiembrie 2013.

Teoria cercului

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

  1.05.2013

Paul Gavarni (1804-1866): un imagier al mondenităţii

Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară “Paul Gavarni (1804-1866): un imagier al mondenităţii”, deschisă până pe 29 septembrie 2013 în cadrul Galeriei de Artă Europeană, în sălile dedicate expunerii de arte grafice. Organizatoarea expoziţiei este Mariana Vida, specialist al Muzeului Naţional de Artă al României.

“Autoportret” (1825-1830)


Continuare…

 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com